Un polițist din Mehedinți este suspectat de furt!

0

Un polițist din Mehedinți este suspectat de furt.

Ar fi plecat cu borseta unui bărbat implicat într-un accident. În interiorul acesteia se afla o sumă considerabilă – atât lei, cât și euro și dolari.

Poliţistul din Drobeta-Turnu Severin fusese chemat să ancheteze accidentul în care a fost implicat bărbatul. Doar că agentul a găsit borseta cu bani pe carosabil şi a dus-o în autospeciala de Poliţie, cu care a ajuns în zona accidentului, însă nu ar mai fi și mai predat-o colegilor săi, la momentul la care a plecat de la fața locului.

Detalii despre acest caz cu amănunte incredibile au venit vineri chiar de la IPJ Mehedinți, prin intermediul unui comunicat. Așa s-a aflat că un tânăr a sesizat Poliţia, în 3 octombrie, că i-ar fi fost furată borseta – cu bani și acte – din autoturism. Ca urmare a sesizării, polițiștii au mers la fața locului și au făcut cercetări. „La data de 3 octombrie a.c., Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat, de 25 ani, despre faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17.20, persoane necunoscute i-ar fi sustras din autoturism o borsetă, în care se aflau 9.000 de lei, 100 de dolari, 100 de euro, permisul de conducere, cartea de identitate și alte documente personale, vehicul ce era staționat și dezasigurat, pe strada Calea Severinului, în apropierea intersecției cu centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu – Severin, județul Mehedinți.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Biroului de Investigații Criminale, în vederea efectuării de verificări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 din Codul Penal”, a transmis IPJ Mehedinţi, vineri, într-un comunicat de presă.

După ce s-au făcut verificări, s-a ajuns la concluzia cu totul neașteptată – aceea că suspectul de furt e agent de poliție. Și că acesta din urmă ar fi luat de pe carosabil borseta, pe care a dus-o în autospeciala de poliție, doar că, ulterior, a părăsit locul evenimentului, fără a preda bunul colegilor care au continuat activitățile procedurale în cazul accidentului.

Ulterior, în urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de sustragerea bunurilor, în persoana unui bărbat, de 53 de ani, din Drobeta Turnu – Severin, județul Mehedinți.

Din verificări, a reieșit că bărbatul bănuit de comiterea faptei este agent de poliție în cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta Turnu – Severin, fiind încadrat în Ministerul Afacerilor Interne din anul 1993.

Polițistul fusese solicitat să se deplaseze pe centura ocolitoare a municipiului unde apelantul a sesizat faptul că a fost implicat într-un accident rutier, posibil soldat cu victime omenești.

La fața locului, agentul de poliție a ridicat de pe partea carosabilă o borsetă pe care o introdusese în autospeciala de poliție, iar, ulterior, după preluarea evenimentului de către Serviciului Rutier, structură competentă cu efectuarea cercetării la fața locului, polițistul în cauză a părăsit locul evenimentului, fără a preda bunul colegilor care au continuat activitățile procedurale”, a mai transmis IPJ Mehedinți.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți susține că „se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea”.

„Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.

Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea instituției doar cu polițiști integri și profesioniști, iar de fiecare dată ne vom face curățenie în propriul sistem.

Totodată, la data de 4 octombrie a.c., polițistului i-au încetat raporturile de serviciu”, se precizează în același comunicat, cu mențiunea că dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *