Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a luat decizia renunțării la plata cu numerar

1

Nu doar la Timișoara ne lovim de dispariția plăților cash. Prima zi a noului an academic la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a venit cu surprize pentru unii în ceea ce privește modul de efectuare a plăților la casieriile instituției, precum și în spațiile de alimentație publică ale universității, cum sunt cantina-restaurant sau barul Book Café. Clienții au fost obligați astfel să efectueze plățile doar cu cardul, iar prin această decizie a conducerii universitatea poate deveni una dintre primele instituții din Suceava care implementează politica Freecash.

Decizia a stârnit nemulțumiri din partea clienților, studenți și profesori deopotrivă, care s-au plâns că este o măsură luată prea în scurt, fără o pregătire prealabilă a celor care folosesc zilnic aceste unități de deservire și care fac plăți la casieriile instituției. Decizia a fost luată printr-un ordin al conducerii Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, în luna iulie 2023, textul hotărârii fiind foarte clar:

”Începând cu anul universitar 2023-2024 nu se mai admit plăți în numerar la casieria universității, la restaurantul-cantină USV, precum și la Book Café. Plățile vor fi efectuate doar online, cu cardul sau prin transfer bancar. În mod excepțional, pentru motive temeinice și doar cu aprobarea rectorului USV, se pot efectua tranzacții în numerar.”

În prima zi de aplicare a hotărârii conducerii USV, personalul restaurantului- cantină USV a fost nevoit să încaseze cash de la clienți și să plătească cu cardul personal, pentru a nu-i lăsa flămânzi pe unii dintre aceștia. Unii dintre ei au apelat la colegii de grupă, care le-au făcut plata cu cardul. Au fost înregistrate nenumărate nemulțumiri din partea studenților și chiar a profesorilor, privind obligativitatea plății în acest mod. Unii clienți ai cantinei, nemulțumiți de noile reguli afișate, s-au plâns că nu se poate impune o asemenea obligativitate, iar de la plăți preponderent cu cardul la exclusiv cu cardul există un drum de parcurs. 10-15% din încasări, spun ei, ar trebuie să rămână în numerar, mai ales acum, la început de an, pentru studenții din Republica Moldova sau Ucraina.

ATENȚIE! Dacă pentru această primă săptămână a anului universitar s-au făcut unele concesii în privința încasării numerar, rectorul Valentin Popa acceptând o amânare de câteva zile a implementării măsurii, de săptămâna viitoare nu va mai fi acceptat modul de plată în numerar (cash) la ghișeele universității, o instituție care dă tonul implementării noului în comunitate.

1 thought on “Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a luat decizia renunțării la plata cu numerar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *