Predictibilitate după adoptarea noilor taxe suplimentare. Asta cere industria jocurilor de noroc Guvernului

0

Industria jocurilor de noroc cere Guvernului reformă a sectorului pe termen mediu sau chiar lung de timp, spunând că „mai sunt pași de făcut în modernizarea cadrului legislativ”. Reacția industriei vine după ce Guvernul a adoptat recent o ordonanță prin care introduce taxe suplimentare pentru sector și o serie de reguli precum interzicerea consumului de alcool în locații.

„Înțelegem, în contextul socio-economic actual, necesitatea noilor reguli prevăzute de Guvern pentru industria jocurilor de noroc. Considerăm că măsurile recent adoptate își vor putea dovedi eficiența, dacă această adevărată reformă se va întinde cel puțin pe un interval mediu de timp, ideal pe termen lung, oferind celor care activează în acest domeniu predictibilitatea și elementele de control necesare pentru a putea menține jocurile de noroc în topul marilor contributori la bugetul de stat”, arată un punct de vedere transmis de FedBet – Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România, din care fac parte cele două mari asociații ale industriei de profil – Rombet şi Romanian Bookmakers și la care Romslot.

Federația solicită o abordare strategică uniformă, utilă și predictibilă în ceea ce privește reglementarea industriei jocurilor de noroc din România.

Aceasta afirmă că este necesar „un accent deosebit pe minimizarea riscurilor legate de piaţa „neagră”, nefiscalizată, domeniu în care cetățenii nu beneficiază de niciun fel de protecție”, iar proliferarea zonei nefiscalizate ar conduce la o pierdere semnificativă a contribuțiilor masive la bugetul de stat.

„Mai sunt pași de făcut în modernizarea cadrului legislativ care reglementează jocurile de noroc”, arată industria.

Amintim că Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanță de urgență privind taxarea suplimentară a jocurilor de noroc și noile reguli pentru acest sector.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *