Un băiat de 13 ani a murit aseară într-un parc din sectorul 2! Băiatul a căzut inconștient din senin! 

0

Un copil de 13 ani se juca în Parcul Cosmos, din Bucureşti, cu mai mulţi prieteni, când s-a prăbuşit la pământ. Până atunci alergase, după care s-a aşezat pe o bancă, a băut apă şi a leşinat.

Mai bine de o oră medicii de pe ambulanţă au încercat să îl resusciteze pe băiatul de 13 ani. Nu au reușit, însă, să îi salveze viaţa.

Părinţii băiatului spun că acesta suferea de sindromul QT lung, o boală a ritmului cardiac, care provoacă bătăile rapide de inimă. Aceste bătăi rapide pot duce la leșin sau atacuri, sau câteodată, când inima bate eratic pentru o perioadă lungă de timp poate duce la decesul neașteptat. Medicii nu recomandă efortul fizic.

Oamenii legii au deschis dosar penal de moarte suspectă. Nu există indicii, însă, din care reiese că a fost victima vreunei agresiuni. Trupul băiatului a fost transportat la IML pentru autopsie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *