Cea mai scumpă achiziţie din istoria Armatei! 6,5 miliarde de dolari pentru 32 de aeronave F-35

0

Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat vot favorabil, cu unanimitate de voturi pentru, la solicitarea ministrului Apărării Naţionale privind aprobarea prealabilă pentru iniţierea de către MApN, prin Direcţia Generală Pentru Armamente, a proceduri de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, prin programul de asistentă şi securitate Foreign Militaru Sales (FMS).

Este vorba despre „contracte atribuite de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii de contracte tip Letter of Offer and Acceptance, specifice Programului Foreign Military Sales având ca obiect 32 de avioane F-35, motoare, suport logistic iniţial, servicii de instruire, simulatoare de zbor FMT, muniţii aer-aer şi aer-sol, respectiv o valoare estimată de 6,5 milioane dolari, fără TVA”.

„Strategia militară a României operaţionalizează dimensiunea de apărare stabilită în Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2020-2024 şi particularizează implementarea obiectivelor politicii de apărare şi a direcţiilor de dezvoltare a capabilităţilor derivate din prevederile Cartei albe a apărării, ediţia 2021. În acest sens, pentru îndeplinirea obiectivelor militare naţionalte stabilite prin Strategia militară a României, prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a ţării nr. S-57 din 11.04.2023 a fost aprobată Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generţia a V-a, prin dotarea cu avioane F35 în două etale: etapa I (2 escadrile – 32 avioane), etapa II (1 escadrilă – 16 avioane)”, arată documentul care a fost pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Birourilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La şedinţa din 26 septembrie, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au înaintat comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor şi Senat solicitarea ministrului Apărării Naţionale privind aprobarea prealabilă pentru iniţierea de către MApN, prin Direcţia generală pentru armamente, a proceduri de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare Avion multirol de generaţia a V-a, F-35, prin programul de asistentă şi securitate Foreign Militaru Sales (FMS).

Astfel, MApN a înaintat Comisiilor de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Memorandumul cu tema: Solicitarea Ministerului Apărării Naţionale către Parlamentul României prinvind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurilor de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35 în cadrul programului de înzestrare Avion multirol de generaţia a V-a, F-35, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS), aprobat de către prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.

„Prin urmare, în baza solicitării şi memorandumului menţionate anterior, constatăm că programul de înzestrare Avion multirol de generaţia a V-a, F-35, Etapa I, 32 de avioane constă în:

– Contracte atribuite de un Guvern unui alt Guvern, prin atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii de contracte tip Letter of Offer and Acceptance, specifice Programului Foreign Military Sales având ca obiect 32 de avioane F-35, motoare, suport logistic iniţial, servicii de instruire, simulatoare de zbor FMT, muniţii aer-aer şi aer-sol, respectiv o valoare estimată de 6,5 milioane dolari, fără TVA.

– Cooperare industrială, prin semnarea unui memorandum pentru cooperare industrială în paralel cu semnarea contractului de tip Letter of Offfer and Acceptance”,  conform sursei menţionate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *