4 milioane de lei pe beculețele de Sărbători, în iarna sărăciei, la Constanța

0

În ciuda avertismentelor venite de la Guvern de a se reduce cheltuielile bugetare și în timp ce mai multe ministere și structuri ale statului stau cu mâna întinsă la Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea fondurilor de salarii, Primăria Municipiului Constanța își duce la îndeplinire planul de a asigura, și în acest an, iluminatul festiv aferent sărbătorilor de iarnă.

Antamată încă din iulie, așa cum „Jurnalul” a dezvăluit la finalul săptămânii trecute, afacerea a fost atribuită cu puțin timp înainte ca Guvernul să emită OUG 90/2023, act care interzice primăriilor să mai facă astfel de cheltuieli, și scoate din bugetul instituției conduse de contraamiralul Vergil Chițac nu mai puțin de 4 milioane de lei. Banii merg în conturile acelorași companii care au fost angajate, în ultimii cinci ani, de Primăria Constanța, pentru același gen de servicii.

„Jurnalul” dezvăluia, la sfârșitul săptămânii trecute, că, în ciuda avertismentelor venite de la Palatul Victoria la adresa instituțiilor statului, în sensul de a-și reduce cheltuielile, pentru ca bugetul să se înscrie în ținta de deficit negociată cu Uniunea Europeană, mai multe primării nu s-au putut abține, nici anul acesta, să cumpere beculețe și alte produse aferente iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă. Anunțam, atunci, că primăria Municipiului Constanța avea în derulare, încă din vară, procedura de achiziție a unor astfel de produse, în valoare de aproape 4,3 milioane de lei.

Ei bine, cu doar 15 zile înaintea emiterii de către Guvern a OUG 90/2023, prin care autorităților locale li s-a interzis să facă astfel de cumpărături, în 2023, cu excepția celor finanțate din sponsorizări și donații primite, instituția condusă de contraamiralul liberal Vergil Chițac a și atribuit afacerea. Însă anunțul de atribuire a fost publicat abia la începutul acestei săptămâni, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice). Este vorba despre contractarea produselor aferente iluminatului festiv în municipiul Constanța, pentru perioada 2023 – 2024, pe parcursul sărbătorilor de iarnă.

Afacerea a fost împărțită în trei loturi. Primul vizează iluminatul festiv al străzilor din Constanța, respectiv pe arterele Șoseaua Mangaliei, Bulevardul 1 Mai, Bulevardul 1 Decembrie, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, Bulevardul I.C. Brătianu, Strada Dezrobirii, Strada Soveja, Bulevardul Tomis, Bulevardul Ferdinand, Bulevardul Mamaia, Strada Termele Romane, Bulevardul Aurel Vlaicu, Strada Brizei, Strada Dumbrăveni, precum și în intersecțiile aferente, dar și la intrările din oraș. Acest lot a fost estimat de către Primăria Constanța la o valoare maximă de 2.715.650,21 de lei cu tot cu TVA.

Al doilea lot se referă la iluminatul festiv în zona Peninsulară Piața Ovidiu din Constanța, pentru care primăria condusă de Vergil Chițac a pus la bătaie un buget estimat inițial la 412.251,7 lei fără TVA. Iar cel de-al treilea și ultimul lot a acestei afaceri vizează iluminatul festiv pe perioada sărbătorilor de iarnă în parcurile din municipiul Constanța, pentru care administrația locală era dispusă să cheltuie nu mai puțin de 1.155.073,5 lei cu TVA inclusă. În total, suma maximă destinată finanțării acestor trei loturi, asigurată integral de la bugetul local al municipiului Constanța, se ridica la 4.282.975,41 de lei cu TVA inclusă.

Pentru atribuirea contractelor, instituția citată a organizat o licitație deschisă, iar anunțul de participare a fost publicat pe SEAP încă din data de 21 iulie 2023. În mod paradoxal, atribuirea s-a făcut în perioada în care, de la nivel Central, Guvernul anunța că pregătește noi măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.

Astfel, la procedura de licitație deschisă, pentru fiecare dintre cele trei loturi descrise anterior, Primăria Municipiului Constanța a primit o singură ofertă, care a fost, pe de o parte, declarată admisibilă, și, pe de altă parte, care a fost și declarată câștigătoare. În acest sens, în data de 12 octombrie 2023, autoritatea contractantă a încheiat cu companiile SC RC Energo Instal SRL și SC Luxten Lighting Company SA, un contract în valoare de 2.444.085,2 lei cu TVA, pentru atribuirea Lotului 1. Apoi, în aceeași zi, a fost parafat, cu aceleași două societăți comerciale, un contract în valoare de 410.190,4 lei cu TVA, având ca obiect atribuirea Lotului 2. Și, tot la data de 12 octombrie 2023, instituția condusă de edilul Vergil Chițac a parafat, tot cu societățile în cauză, și contractul aferent Lotului 3, la o valoare finală negociată de 1.149.298,1 lei cu TVA.

Concret, toate cele trei loturi atribuite vor scoate din bugetul Primăriei Municipiului Constanța, pentru iluminatul festiv aferent sărbătorilor de iarnă, suma de 4.003.573,7 lei cu TVA inclusă (817.055.9 euro), doar anul acesta. În caietul de sarcini care a stat la baza atribuirii acestor contracte, se arată că obiectivul principal al afacerii este „evidențierea principalelor artere de circulație din oraș, produsele decorative utilizate în iluminatul festiv fiind echipate cu surse de lumină de tip LED, astfel încât să asigure un consum mic de energie electrică și durată mare de viață, precum și estetizarea spațiului urban și marcarea sărbătorilor și particularizarea soluțiilor de iluminat pe zone”.

De aceste produse decorative vor beneficia parcurile centrale din Constanța, respectiv Parcul Tomis 1, Parcul Poarta 6, Parcul Gară. Parcul Far, Parcul Casa de Cultură, Parcul Gheorghe Oancea și Parcul Arheologic, unde vor fi montate perdele flash, figurine tip brad 3D, șiruri flash, globuri filetate, brazi 3D cu ghirlande meteor, piramide 3D, fulgi 3D, brazi cu reni, o arcadă cu 2024, fotolii 3D, cutii poștale 3D, șeminee 3D, sfere flash, sfere tricotate și țurțuri flash.

În zona Peninsulară Piața Ovidiu, accentual va fi pus pe Lupoaică și pe Piața Ovidiu.

24 de milioane de lei, în cinci ani!

Această investiție făcută de Primăria Constanța a avut loc în condițiile în care, anul trecut, instituția a atribuit, acelorași două companii, un contract similar în valoare de 2.894.892,9 lei cu TVA. Apoi, în 2021, Primăria Constanța a mai cumpărat astfel de produse, în valoare de 5.922.854,4 lei cu TVA. În 2019, iluminatul festiv a mai costat bugetul local încă 5.495.899,3 lei cu TVA, iar în 2018 s-au plătit, cu aceeași destinație, încă 5.719.857.9 lei cu TVA.

Astfel, se poate observa că, în ultimii cinci ani, municipalitatea a spart nu mai puțin de 24.059.078,2 lei cu TVA (5.118.952,8 euro) pe astfel de luminițe de Crăciun.

Așa cum precizam mai sus, contractele au intrat în vigoare cu 15 zile înainte ca Guvernul Ciolacu să adopte OUG 80 din 27 octombrie 2023, privind aplicarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul în curs, în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență de 4,4% din PIB. Conform acestei ordonanțe, instituțiile și autoritățile publice locale nu pot finanța, în 2023, din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare, cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se rezuma la acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *